Profesori din cinci județe contribuie la implementarea unor măsuri de prevenire a abandonului școlar

24 februarie 2023

La începutul lunii februarie a.c., peste 30 de cadre didactice, din 5 județe din țară, au participat la un atelier de lucru organizata de către Fundația Terre des hommes.  Acest atelier face parte din proiectul Inițiativa „NOROC în educație” (Inițiativa NOrvegiano-ROmână pentru Calitate în Educație), derulat de Fundația Terre des hommes în parteneriat cu ASCHFR Filiala Vâlcea și FAFO  (The Fafo Institute for Labour and Social Research) din Norvegia, proiect se alătură celorlalte inițiative ale autorităților și ONG-urilor din România, privind prevenirea și combaterea abandonului școlar, propunând intervenții care să conducă la scăderea riscului de abandon școlar în cazul copiilor din grupuri defavorizate din mediul rural și mic urban din cinci județe: Olt, Dolj, Gorj, Bacău, Vâlcea.

În acest context, scopul întâlnirii a fost acela de a pregăti cadrele didactice pentru activitățile de afterschool și lucrul cu copiii în situație de risc de abandon școlar și/sau cu cerințe educaționale speciale. În sensul acesta, au fost prezentate ghidurile de intervenție integrată pentru prevenirea și combaterea abandonului școlar și pentru lucrul cu copiii cu CES. Ghidurile detaliază modalitățile de lucru cu copiii, părinții și mentorii, exemplificând rezultatele pozitive obținute și detaliind recomandări de lucru, oferind instrumente concrete (fișă de identificare și monitorizare a copiilor în risc de abandon școlar, metodologie de mentorat și metodologie de lucru cu părinții). Aceste intervenții vor avea scopul de a reduce riscul de abandon școlar și să îmbunătățească viața elevilor din școlile partenere în proiectul NOROC.

Metodologia de identificare și monitorizare a copiilor cu risc de abandon școlar, are ca obiective:

1. Identificarea copiilor în risc de abandon școlar din unitățile de învățământ implicate în proiect, pentru identificarea/analiza factorilor de risc și asigurarea intervenției timpurii;
2. Monitorizarea copiilor în risc de abandon școlar din unitățile de învățământ implicate în proiect, pentru adaptarea intervențiilor și prevenirea eșecului școlar.

Pe parcursul derulării activităților din proiect, pe măsură ce metodologia este implementată, echipa de proiect va realiza completări și adaptări, astfel încât ea să răspundă cât mai bine realităților din teren și să ofere exemple de lucru eficiente pentru identificarea și pentru monitorizarea copiilor cu risc de abandon școlar. Metodologia va fi ulterior inclusă într-un ghid de intervenție integrată pentru prevenirea și combaterea abandonului școlar și pentru lucrul cu copiii cu CES, iar ghidul va fi distribuit la nivel național.

Implicarea tuturor cadrelor didactice în dezvoltarea și punerea în practică a unui sistem de avertizare timpurie cu privire la riscul de abandon școlar, asumarea unei atitudini proactive și monitorizarea atentă a elevilor aflați în risc de abandon, implicarea tuturor factorilor interesați, cresc șansele planificării și realizării unor intervenții adaptate nevoilor copiilor, putând asigura o bază consistentă pentru prevenirea abandonului și pentru asigurarea succesului școlar. Absenteismul școlar, abandonul, părăsirea timpurie a școlii, reflectă în același timp probleme de natură individuală și socială, având rădăcini multiple și consecințe pe toate planurile ce țin de individ și societate.

Având în vedere ratele de abandon școlar înregistrate în România și particularitățile fenomenului din mai multe perspective (grupuri vulnerabile, zone defavorizate, multitudinea de cauze și factori favorizanți), este imperios necesar ca eforturile factorilor interesați să fie comune, intervențiile să fie integrate, iar monitorizarea și evaluarea periodică să facă parte dintr-un sistem coerent de prevenire și combatere a abandonului școlar”, spune trainerul Ema Șeclăman.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0 Shares