Școala ideală

19 decembrie 2022

În școala ideală, profesorul și elevul lucrează în armonie. O școală al cărei laitmotiv este <fă rai din ce ai >, o școală a eroilor și, nu în ultimul rând, o școală cu cărți pentru toate vârstele.

Toate însemnările citate mai sus, surprinzătoare sau firești, aparțin elevilor de școală primară și secundară (gimnaziu) din proiect, pe care i-am rugat să deseneze școlile lor ideale. Toate desenele lor vor apărea pe site-ul proiectului și pe materialele promoționale, pentru a ne reaminti că viziunea copiilor trebuie luată în seamă -poate nu literal, dar în spirit.

Proiectul NOROC — (Inițiativa NOrvegiano – ROmână pentru Calitate în Educație) urmărește combaterea abandonului școlar și facilitarea tranziției de la un ciclu educațional la altul pentru 650 de copii în situație de risc.

În lupta cu abandonul școlar, proiectul NOROC își concentrează atenția și eforturile în cinci județe vulnerabile din România, respectiv Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea și Bacău), unde vor fi sprijiniți copii în risc de abandon școlar și copii cu cerințe educaționale speciale (CES).

Proiectul NOROC beneficiază de un grant oferit de Norvegia prin Granturile Norvegiene în cadrul Programului Dezvoltare locală. Parteneri ai Terre des hommes Romania in NOROC: Asociația de sprijin a copiilor handicapați fizic – România filiala Vâlcea și FAFO Norvegia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

0 Shares