„Vizita în Norvegia a adus o perspectivă nouă pentru toate cadrele didactice invitate să participe, fiind un bun prilej de a ne informa cu privire la structura învățământului norvegian și de a prelua activități noi menite să atragă elevul către învățătură. Am aflat că statul norvegian merge pe schimbarea de PARADIGMĂ ŞI CENTRAREA PE NEVOILE COPILULUI (2020).
Nevoile copilului primează (el alege ce activități extracuriculare vrea sa facă precum și frecvența acestora). Activităţile din after school le dezvoltă vocabularul şi abilități sociale copiilor (ei sunt pregătiţi pentru viaţă prin diferite activităţi : nutriţie, sport, artă, croitorie, balet etc). Integrarea părinților în procesul de sprijinire a copilului de a frecventa școala este important precum şi păstrarea unui dialog permanent cu familia pentru a stabili o relație de încredere reciprocă a acestuia față de școală (încredere (RO)= tillit(NO)). Programul afterschool este un deziderat al învățământului românesc, în unele școli fiind deja implementat cu succes, aducând reale beneficii asupra progresului educațional al copiilor.
Prin oferirea de activități extrașcolare, elevului i se oferă șansa de a vedea că educația nu e doar din sfera materiilor de bază, ci și despre activități de zi cu zi, iar astfel procesul de învățare devine mai atractiv și se reduce rata abandonului școlar, o problemă frecventă în România.”
Extras din articolul publicat în EDICT – Revista Educației
Articolul integral poate fi consultat AICI