Şcoala Vultureni a luat fiinţă în anul 1966 ,mai întâi cu învăţământ primar.
În anul 1970 se construieşte şi se inaugurează actualul sediu cu 5 săli de clasă.Î n anul 1972 se construieşte un al doilea local cu două încăperi, pentru grădiniţă şi atelier- şcoală.
Prima şcoală din comună a fost cea din Godineştii de Jos,înfiinţată în jurul anului 1867-1868 după Legea Instrucţiunii Publice,dată de Alexandru Ioan Cuza.Durata studiilor a fost de 5 ani, după care s-a trecut la învăţământul de 7 clase.
În anul 1938 în comună funcţionau 8 şcoli primare cu 10 săli de clasă şi 8 învăţători,frecventate de 183 copii.
În anul şcolar 1970-1971 existau 4 şcoli cu clasele I-VIII şi 10 şcoli cu clasele I-IV ,frecventate de 791 elevi şi îndrumate de 40 cadre didactice.
Începând cu anul şcolar 1970 şi până în 1990 în Şcoala Vultureni au funcţionat şi clasele a IX-a şi a X-a,cu profil agricol.
În prezent în comuna Vultureni Şcoala Gimnazială Vultureni este singura şcoală gimnazială,de altfel este și singura școală cu personalitate juridică ce are ca structuri, 4 şcoli cu clasele I-IV cu predare simultană și 1 grădiniță.
În anul școlar 2022-2023,unitățile de învățământ cuprind 74 elevi în cele 4 clase gimnaziale și 98 de copii în 6 clase primare cu predare simultană la2 ,3 și chiar 5 clase și 34 de preșcolari în 3 grupe de grădiniță,grupe combinate. Personalul didactic este reprezentat de 6 cadre didactice care funcționează pe post de învățători, 3cadre pe post de educatoare și 10 pe post de profesori.